The Remains of the Day 1993 Film Online Subtitrat Gratis

The Remains of the Day 1993

The Remains of the Day 1993 Film Online Subtitrat Romana HD

În anii ’50, în Marea Britanie post război, Dl. Stevens (Anthony Hopkins), majordomul de la Darlington Hall, primeşte o scrisoare de la Dna. Kenton (Emma Thompson), o fostă colegă de serviciu care fusese angajată în urmă cu 20 de ani şi care a orţat recent. Lord Darlington a murit fiind distrus – reputaţia i-a fost distrusă fiind demascat drept simpatizant al naziştilor de publicaţia Daily Mail, şi vila lui a fost vândută unui congresman american retras pe nume Lewis.
Trecând la evenimentele din anii ’30, atunci când a fost angajată Kenton, foarte eficientul Stevens reuşea să aibă grijă de vilă cu succes, simţindu-se tare mândru de profesia lui şi era dedicat complet serviciului chiar şi atunci când tatăl lui trăgea să moară. De asemenea, Kenton se dovedeşte a fi şi ea o servitoare valoroasă, fiind la fel de dedicată şi eficientă precum Stevens, dar mai caldă şi mai puţin represivă. Relaţiile dintre cei doi servitori încep să se încălzească, devenind clar că ea îl place pe Stevens.
Cu toate acestea, chiar dacă locuiesc în aceeaşi casă şi au acelaşi scop, detaşarea emoţională a lui Stevens faţă de ea rămâne neschimbată. În cele din urma, ea formează o relatie cu un fost coleg de serviciu şi pleacă din vilă cu puţin timp înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Înainte să demisioneze, Stevens o găseşte plângând de frustrare, însă singurul răspuns pe care i-l poate oferi el este să-şi îndrepte atenţia spre o sarcină a casei pe care a neglijat-o.
Urmăreşte online filmul The Remains of the Day 1993 (Rămăşiţele Zilei), cu subtitrare în Română şi calitate HD.
Urmareste mai jos, vezi The Remains of the Day 1993 film online subtitrat cu subtitrare in romana, calitate dvdrip, totul gratuit HD, toate pe site-ul nostru de filme online.

< style="font-size:0px;height:0px;line-height:0px;margin:0;padding:0;clear:both">

Server Ok


Server OpenLoad


Server VideoMega

(0 View)

Un Share?
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Reddit