Premierele săptămânii 26 august – 2 septembrie 2016

Este săptămâna acţiunii în cinematografe, cu nu mai puţin de trei premiere în care urmăririle, împuşcăturile sau tensiunea sunt printre ingredientele principale. Weekend-ul plusează cu un film pentru întreaga familie (cu pisici!) şi cu o comedie spaniolă foarte zvăpăiată şi cu un alt fel de “acţiune” în centrul atenţiei. Iată mai jos recomandările noastre.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul “Cumpără bilet” de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Mechanic: Resurrection/Mecanicul 2
Este săptămâna în care verificăm dacă Jason Statham este mai popular în România decât Bruce Willis. Actorul britanic revine la rolul lansat în 2011 în premiera de vineri, care reprezintă şi revenirea la cinema a Jessicăi Alba. Eficientul “mecanic” Arthur Bishop ar vrea să-şi ia la revedere la viaţa sa plină de primejdii, dar uneltirile frumoasei Gina şi dorinţa de a-i salva acesteia viaţa îl vor reatrage pe erou pe marginea prăpastiei. O extraordinară misiune, aceea de a-i ucide pe cei mai periculoşi oameni de pe glob, va ridica o mulţime de provocări în calea protagonistului, ceea ce oferă spectatorilor o mulţime de explozii, cascadorii şi execuţii sumare ale oponenţilor. Filmul reprezintă o reîntâlnire şi cu Tommy Lee Jones.

Marauders/Prădătorii
Bruce Willis are o concurenţă serioasă în acest thriller cu forţe ce se încleştează din trei direcţii: spărgătorii care jefuiesc o bancă, agenţii porniţi să-i prindă şi patronul băncii jefuite sunt elementele principale dintr-o luptă purtată în faţa presei şi a opiniei publice. Christopher Meloni, Dave Bautista şi Adrian Grenier îi fac concurenţă lui Willis într-o poveste complicată în care puţine detalii se vor dovedi ceea ce păreau iniţial.

Don’t Breathe/Omul din întuneric
Unul dintre cele mai lăudate thrillere cu buget mic ale anului ni-l arată pe Stephen Lang (văzut, printre altele, şi într-un rol negativ în Avatar) interpretându-l pe un bărbat orb din Detroit. Când trei adolescenţi încearcă să-l jefuiască, el se foloseşte de faptul că se poate descurca perfect în casa cuprinsă de întuneric pentru a-i transforma pe aceştia din prădători în pradă. O bătălie pe viaţă şi pe moarte stă să înceapă pe principiul “în regatul orbilor chiorul este rege”: pe un teritoriu familiar, orice zgomot făcut de cei trei intruşi, chiar şi o necesară inspiraţie, îi face pe aceştia ţinte sigure.

(35 View)

Un Share?
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Reddit