Petrecerea cârnaţilor, prima comedie cu animaţie CG pentru adulți. …

Petrecerea cârnaţilor, primul film de animaţie CG pentru adulţi, ne vorbeşte despre un cârnat, liderul unui grup de produse  de supermarket, aflat în căutarea adevărului despre propria lor existenţă şi despre ceea ce li se întâmplă cu adevărat produselor alimentare după ce părăsesc rafturile magazinelor.  Personajele filmului sunt însufleţite de către unii dintre cei mai talentaţi actori de comedie ai prezentului – Michael Cera, James Franco, Salma Hayek, Jonah Hill, Nick Kroll, David Krumholtz, Danny McBride, Edward Norton, Seth Rogen, Paul Rudd şi Kristen Wiig.

Seth Rogen şi Evan Goldberg sunt creatorii de talent din spatele multora dintre cele mai savuroase, hilare şi inventive comedii – de la Superbad şi Pineapple Express şi până la  This Is the End, sau The Interview.  Acum, ei au pătruns în lumea animaţiei odată cu producţia Columbia Pictures şi Annapurna Pictures, Petrecerea cârnaţilor, prima comedie cu animaţie CG, despre un grup de produse din supermarket care pornesc în căutarea adevărului despre propria lor existenţă şi despre ceea ce li se întâmplă după ce ele părăsesc rafturile magazinelor.

„Există o tradiţie în filmele de animaţie – în special a celor realizate pe calculator – să vorbească despre viaţa secretă a lucrurilor care ne înconjoară”, susţine Goldberg.  „Am văzut astfel de filme despre maşini, despre jucării… şi ne dăm în vânt după ele.  Şi ne dăm seama că mai există şi o serie întreagă de filme despre viaţa secretă a alimentelor…”

Cârnatul Frank, un fel de „haiduc” predestinat să elibereze masele din robie

„Aceasta e o percepţie foarte bizară asupra călătoriei unui erou”, susţine Rogen.  „În acest film, mai mult ca-n altele, avem de-a face cu un fel de „haiduc” predestinat să elibereze masele din robie.  Dacă avem aceste idei de bază şi încă alte chestii ciudate care se întâmplă pe acolo,  putem să facem un film bun”.

Filmul a început să se nască încă din 2008, sub forma unuia din cele trei proiecte  ale Point Grey.  Era vorba de filmul care a devenit This Is the End, comedia de succes care a avut încasări de 100 milioane dolari; filmul care a devenit pe jumătate dramă şi pe jumătate comedie; şi Petrecerea cârnaţilor, filmul animat despre viaţa deşănţată a alimentelor.

„Ideea filmului era următoarea: ‘ce-ar fi ca toţi cârnaţii să-şi îndeplinească visul şi să intre în chifle?”, întreabă producătorul executiv Kyle Hunter, care a colaborat la scenariu împreună cu Ariel Shaffir, Seth Rogen şi Evan Goldberg. 

„Este vorba despre un cârnat, Frank, care e îndrăgostit de o chiflă pe nume Brenda”, povesteşte Shaffir.  „Ei cred că vor fi aleşi să părăsească magazinul împreună pentru a trăi ceea ce ei consideră că va fi raiul pe pământ.  Dar atunci Frank aude din întâmplare părerea altui produs care a fost pe afară şi care susţine că acolo nu e aşa cum cred ceilalţi, dimpotrivă a groaznic, aproape ca în iad.  Ei preferă să cadă din căruciorul de cumpărături, pentru ca Frank să pornească pe afară, într-o călătorie în care să afle adevărul”.Am vrut să arate şi să pară ca toate filmele animate pe care le ştim, dar din gura personajelor ies nişte lucruri teribile”…

< class="widget-blockquote">

Am vrut să arate şi să pară ca toate filmele animate pe care le ştim, dar din gura personajelor ies nişte lucruri teribile…


Hunter spune că intriga este plină de râsete, dar comicul vine şi din stilul, tonul şi structura scenariului.  „Ne-am uitat întâi la filmele noastre favorite de animaţie şi apoi    i-am adăugat o turnură puţin subversivă,” susţine el.  „Am vrut să arate şi să pară ca toate filmele animate pe care le ştim, dar din gura personajelor ies nişte lucruri teribile”.

Hunter şi Shaffir şi-au făcut şi ei temele.  „Ne-am dus la supermarket, am vizionat rafturile – ‘Să folosim asta?  Dar asta?!”, îşi aminteşte Shaffir. 

Pentru regia filmului, Rogen l-a contactat iniţial pe Conrad Vernon, pe la sfârşitul anului 2009.  Vernon abia terminase filmul de succes Monsters vs. Aliens, în care Rogen dă voce unuia dintre personaje.  „Seth m-a sunat din senin”, relatează el.  „El m-a poftit pe un scaun şi m-a întrebat, ‘Ce-ai spune despre un film animat pentru oameni mari?’ E ceva ce-mi doresc să fac încă de pe vremea când aveam 13 ani şi am văzut trailer-ul pentru Heavy Metal.  Numai că a trebuit să aştept 30 de ani ca să am posibilitatea de  a-l face…”

Vernon l-a chemat în calitate de coregizor pe Greg Tiernan, care deţine, împreună cu soţia sa, producătoarea Nicole Stinn, Studiourile de animaţie Nitrogen, din Vancouver, care au devenit locul unde s-a născut Petrecerea cârnaţilor.  „Conrad şi cu mine am lucrat amândoi  acum mai mulţi ani la un film al lui Ralph Bakshi, Cool World, care era un film pseudo-adult – pentru că era pentru publicul de peste 15 ani”, susţine Tiernan.

Tiernan, care provine din Irlanda, susţine că a fost intrigat de proiect nu doar pentru că era simpatic, ci şi pentru că aducea o schimbare în filmele animate pentru adulţi – un gen practicat mai mult în alte ţări decât în SUA, unde acest tip de filme sunt mai mult filme de familie.  „Tipii care au realizat ‘South Park’ au făcut o încercare în această direcţie, dar nimeni nu a trecut la astfel de filme pe scară largă – şi nici nu există un motiv pentru care ar face-o.  În Europa şi Asia, atitudinea faţă de filmele animate e mult mai lejeră, iar eu am mai lucrat acolo la proiecte de animaţie adulte – dar niciunul dintre ele nu a rulat în America de Nord”.

Când echipa Point Grey a adus filmul la Annapurna Pictures pentru a-l produce,  Annapurna s-a aliat cu Columbia Pictures pentru co-finanţare şi distribuţie.  „Megan Ellison a fost de acord să ne dea un buget cu care să facem o prezentare a conceptului,” povesteşte producătorul executiv James Weaver, care ne ajută să pătrundem în culisele secrete ale Petrecerii cârnaţilor.

„Ne cheltuiserăm toţi banii noştri,” susţine Goldberg,  „iar Megan cheltuise şi ea o parte din banii ei încă înainte de a avea distribuţia asigurată, pentru că noi credeam în acest proiect şi vroiam cu ardoare să-l vedem realizat.  Am reuşit să obţinem finanţarea datorită scenariului, a regizorilor, a studioului de animaţie şi a distribuţiei.”

Personajele

Fiindcă filmul are loc într-un magazin alimentar, actorii principali joacă roluri de produse alimentare.  Seth Rogen, Jonah Hill şi Michael Cera interpretează cârnaţii (Frank, Carl, şi Barry), Kristen Wiig o interpretează pe Brenda, o chiflă, Salma Hayek o interpretează pe Teresa, un taco, Danny McBride dă grai muştarului Honey Mustard, Edward Norton îl interpretează pe covrigul Sammy, David Krumholtz îl interpretează pe Lavash (lipia), Bill Hader e o băutură alcoolică- Firewater, Craig Robinson interpretează găluştele, iar Nick Kroll seringa de ornat.  James Franco şi Paul Rudd sunt oameni:  Franco este Druggie, iar Rudd este Darren, un funcţionar din magazin.

Frank conduce grupul de alimente pornit să găsească răspunsuri.  „Frank caută adevărul,” spune Hunter.  „Toţi cârnaţii din pachetul său cred că dincolo de uşile magazinului se află raiul, numai el are dubii în legătură cu asta.  Atunci când el are un grăunte de îndoială cum că ceva n-ar fi tocmai în regulă, începe călătoria lui de cunoaştere”.

Kristen Wiig o interpretează pe Brenda, chifla visurilor lui Frank.  „Am descoperit-o pe Brenda la primele şedinţe de înregistrare”, susţine Shaffir.  „Noi aveam o idee generală, dar atunci când Kristen a început să fredoneze refrenul, ea a început să scoată glumele ei vulgare.  Atunci ne-am dat seama că Brenda trebuia să fie hazlie, să se creadă mai hazlie decât era în realitate.  Aşa că ne-am întors la masa de lucru şi am rescris personajul în funcţie de ce făcuse ea la repetiţii, iar personajul ei a căpătat o cu totul altă formă.  A fost un deliciu!”

Călătoria lui Frank începe atunci când Honey Mustard dezvăluie secrete despre lumea dinafara magazinului.  „Honey Mustard este un fel de veteran sudist de război,” susţine Weaver.  „Danny McBride anihilează însă partea asta”.

Jonah Hill şi Michael Cera se alătură distracţiei din postura lor de cârnaţi aflaţi în pachetul lui Frank.  Hill îl interpretează pe Carl, „un prieten foarte bun al lui Frank, care îşi găseşte sfârşitul”, spune Weaver.

Cera este Barry – „El se transformă cel mai mult,” susţine Hunter.  „La început, el e modest şi timid, dar pe parcursul călătoriei el îşi sporeşte puterile care-i izvorăsc din interior.  El este cel care reuşeşte să iasă din magazin şi află adevărul în modul cel mai dur posibil”.

(14 View)

Un Share?
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Reddit