Animația Singuri acasă/The Secret Life of Pets, adorabilă

O reclamă în autobuzele din Roma pentru combaterea furturilor din mijloacele de transport înfățișa o animație cu o fetiță drăgălașă care avea o acadea în mână, fetiță ce se dovedea până într-un final a fi un rechin. Animația The Secret Life of Pets mi-a amintit de acea campanie de conștientizare adresată adulților, văzută la Roma într-o vacanță, tocmai petru că jocul dintre aparență și esență e unul dintre mesajele filmului. Mesaj ambalat în așa fel încât să fie înțeles de cei mici, dar să (mai) pună pe gânduri și pe adulți.

Aduții vor fi ținuți în priză și de ritmul alert al filmului plus gaguri, dacă nu au fost cuceriți de film chiar de la primele trailere, iar copiii cu siguranță vor vrea acasă măcar 10 din personajele animației.

Protagonistul, cățelul Max (Louis C.K.), ajunge să facă o călătorie nemaipomenită odată ce în căminul lui este adus pe nepusă masă un nou membru – Duke (Eric Stonestreet), un dulău lățos, murdar, (aparent) profitor, inidualist, luat de la adăpost.

Planul de a scăpa de Duke îi aruncă pe Max, dar și pe noul lui „frate”, într-o aventură de proporții, un road movie animat în care – la final – nimeni nu mai este cel de la început și în care cei răi se dovedesc a fi inimoși, cei nepăsători – plini de inițiativă, cei frumoși și pufoși – cu gânduri sângeroase de răzbunare, animalele cu instinct de prădător – protectoare a celor mai lipsiți de apărare și așa mai departe.

(12 View)

Un Share?
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Reddit